Bine Ati Venit Si Va Multumesc Pentru Vizita Aceasta pagina nu este pagina oficiala a primariei si nu reprezinta nici o institutie. Informatiile pot avea unele erori.Comentariile de mai jos apartin vizitatorilor site-ului si nu reprezinta in nici un fel pozitia administratorilor acestui site! Sper ca acest site sa va fie de folos ! Stiu ca multe informatii lipsesc de aceea va rog daca vreti sa adaugati ceva trimiteti un e-mail cu orice informatie din Comuna Sinesti la adresa angelldanger@yahoo.com Ne gasiti si pe Facebook Clik Aici

Traducere

luni, 2 decembrie 2013

O copila de 6 ani a baut rachiu cu lingurita pana a intrat in coma!



Politistii din localitatea Sinesti au fost alertati, la sfarsitul saptamanii trecute, despre cazul incredibil petrecut intr-o familie din comuna. O copila in varsta de 6 ani, Loredana Diana Vieru, a fost gasita in curte inconstienta si mirosind puternic a alcool. Oamenii legii au alertat imediat serviciul unic de urgenta 112, iar la fata locului s-a deplasat un echipaj al Serviciului Judetean de Ambulanta, care a constatat ca micuta se afla in coma alcoolica. Medicii au fost surprinsi. 

"Am gasit fetita in varsta de 6 ani in coma, nereactionand la niciun fel de stimul si prezentand halena alcoolica si mioza, niste arsuri mai vechi pe toracele anterior si membrul superior drept. I s-au acordat primele ingrijiri medicale, i s-au stabilizat functiile vitale si i s-a asigurat suportul respirator si volemic si a fost transportata la Spitalul de Pediatrie Sf. Maria pentru continuarea tratamentului si investigatii de specialitate", a declarat dr. Luminita Budrun, medic in cadrul Serviciului Judetean de Ambulanta. Ulterior, medicii de la spitalul pentru copii au aflat ca fetita avea o alcoolemie record, de 2,5 la mie. Parintii copilei au fost luati la intrebari de catre politisti si au declarat ca aceasta nu a baut la ei acasa, ci la vecinul de peste drum, care i-ar fi dat rachiu cu lingurita pana i s-a facut rau. Politistii continua cercetarile pentru a afla daca a fost vorba despre un simplu accident cauzat de joaca copiilor sau daca fata a intrat in coma alcoolica din cauza neglijentei parintilor.


Sursa Bzi.ro

vineri, 27 septembrie 2013

Un tanar din Sinesti a ajuns la spital dupa ce a fost lovit cu o bata in cap


Mai multi tineri din localitatea Sinesti s-au certat din cauza meciului care va avea loc diseara intre Steaua si Chelsea si s-au luat la bataie. In incaierare, un barbat a fost lovit cu o bata in cap. O ambulanta l-a preluat si l-a transportat la Spitalul "Sfantul Spiridon" din Iasi.

Mama în spital, tatăl în concediu, copilul abandonat de bunic în faţa Poliţiei


Politistii au deschis un dosar de cercetare si pe numele unui barbat de 44 de ani din localitatea Sinesti, care si-a abandonat nepotul în vârsta de doi ani în fata postului de politie din localitate.
Un politist l-a observat luni dimineata pe minor si l-a luat la întrebari. Imediat, agentul a chemat angajatii Protectiei Copilului care l-a luat în custodie. Politistii au aflat ca bunicul sau îl avea în grija deoarece mama acestuia se afla la spital, internata cu un alt copil în vârsta de un an, care era racit. Barbatul care a abandonat copilul le-a spus politistilor ca nu avea cu ce sa-l creasca. “Un politist de la postul de politie din localitatea Sinesti a gasit un copil în fata cladirii care parea dezorientat si nu era supravegheat. Minorul a spus ca a fost lasat în fata postului de bunicul sau. În acest caz a fost deschis un dosar penal pentru abandon. Cercetarile sunt în curs de desfasurare”, a precizat Anca Vîjiac, purtator de cuvânt al Politiei.
Localnicii din sat le-au povestit politistilor ca mama copilului, în vârsta de 19 ani, locuia împreuna cu concubinul sau în satul Osoi. Însa, cei doi s-au certat, iar femeia s-a înapoiat la casa parinteasca. Tatal femeii îi reprosa deseori fiicei sale relatia pe care o are cu concubinul. Mama baiatului s-a externat ieri si a mers la Directia pentru Protectia Copilului cerând ca baiatul sa fie redat familiei.
“Minorul se afla în momentul de fata în Centrul «Sf. Andrei», unde va fi gazduit pentru o perioada determinata. Copilul are mama, tata, bunici materni, paterni, mai are si o matusa. Asadar, se va încerca reintegrarea sa în familia naturala sau în cea largita. Stim ca mama se afla în spital cu celalalt copil al sau când bunicii au decis sa-l înstraineze si l-au lasat la Politie. Totusi, nu întelegem de ce nu s-a solicitat sprijinul tatalui. Acesta este proaspat întors de la munca, din Italia. Este în concediu si l-ar fi putut supraveghea si îngriji cât lipsea mama. Desi parintii minorului nu sunt casatoriti legal, baiatul poarta numele tatalui, deci este recunoscut de acesta. La Centrul «Sf. Andrei» este gazduit provizoriu, însa odata cu externarea mamei va fi dat în grija acesteia  va fi dat în grija acesteia”, a declarat Tiberiu Bantas, purtator de cuvânt în cadrul Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Iasi. (Andrei DÎSCA, Alexandra COSTIN)

Troc la Sineşti: două vaci pentru un Volvo

Un hot care a furat la sfârsitul lunii iulie doua vaci de pe imasul comuna Sinesti a fost prins de politisti si bagat dupa gratii dupa ce acesta le-a schimbat pe un autoturism Volvo. Potrivit politistilor, schimbul între cei doi a avut loc în aceeasi zi cu furtul.
Zilele trecute, politistii l-au prins pe hot, un barbat din judetul Neamt, si i-au luat autoturismul, pe care l-au schimbat înapoi cu cele doua bovine, acestea din urma fiind predate proprietarului de drept. În schimb, escrocul a fost arestat pentru 29 de zile de catre judecatori.
„Pe data de 29 iulie, politistii au fost sesizati cu privire la furtul a doua bovine de pe raza comunei Sinesti. În urma verificarilor si investigatiilor, la data de 20 august politistii au identificat suspectul furtului, respectiv Costica H., de 34 de ani, din comuna Boghicea, judetul Neamt. Din cercetari a rezultat faptul ca, pe data de 29 iulie, în jurul orei 10, ar fi mers pe izlazul comunal aflat la marginea localitatii Sinesti, unde se aflau cele doua bovine apartinând unui barbat din comuna Sinesti, pe care le-a sustras. În aceeasi zi ar fi schimbat cele doua bovine cu un autoturism“, a declarat Alexandru Chelaru, purtator de cuvânt al Politiei.
Hotul a fost retinut initial de politisti pentru 24 de ore, apoi a fost prezentat instantei, care a emis pe numele acestuia mandat de arestare pentru 29 de zile.

Sursaziaruldeiasi.ro

vineri, 28 iunie 2013

Un taran iesean a ajuns in varful Mafiei siciliene

Numele ieseanului este legat de asasinarea capului Mafiei din Palermo • Rudele considera ca totul este o facatura a mafiotilor • Carabinierii l-au arestat pe barbat in urma cu doua saptamani, impreuna cu noua conducere a Mafiei • Familia ieseanului din Osoi, comuna Sinesti, sustine ca acesta este doar arestat la domiciliu • Cunoscutilor nu le vine sa creada ca barbatul este ucigas • Acum familia lui se afla in orasul Podu Iloaiei
Il Giornale: “Valica Buzila, un roman in noua mafie siciliana”. PalermoToday: “Valica Buzila, 43 ani, Romania, arestat pentru asasinarea capului mafiei siciliene”. LiveSicilia: “Romanul Valica Buzila, arestat de carabinieri pentru asasinarea lui Giuseppe Billitteri”. Sicilia Oggi: “Se afla si un roman, Valica Buzila, de 42 de ani, rezident la Montelepre (PA), printre cele 37 de persoane arestate pe 8 aprilie”. Presa din Peninsula a innebunit dupa actiunea in forta a carabinierilor prin care s-a reusit arestarea noii conduceri a mafiei siciliene. Romanul a fost etichetat imediat ca fiind aghiotantul lui Giuseppe Lombardo, cel care isi dorea sa devina “Il capo degli famiglia di Palermo”, capul Mafiei din Palermo. Valica Buzila, “Ghionga” dupa porecla din copilarie, este un taran din Osoi.
Taranul iesean a ajuns asasinul Mafiei
Valica Buzila este cosiderat unul din cei care l-au asasinat pe Billitteri, fostul cap al Mafiei siciliene. Directia Districtuala Antimafia din Palermo a documentat cum Cosa Nostra se reorganizase prin constituirea “noii organizatii in Camporeale” si cum gruparea a reusit sa se impuna cu forta in fata altora. Interceptarea in mediu ambiental a membrilor noii Mafii a scos la iveala cum Giuseppe Lombardo il ruga pe Valica Buzila sa-i aduca “doua, trei funii. Doua, trei funii curate sa-mi aduci… “, lasand sa se inteleaga ca cei doi sunt autorii omorului din 23 decembrie anul trecut. Pe 8 aprilie, carabinierii l-au arestat pe Buzila, alaturi de Giuseppe Lombardo si alti 25 de italieni. Printre acestia se afla si Giacomo Tinervia, primarul din Montelepre, oras in care se aciuase Ghionga. Buzila este acuzat de extorcare si complicitate la extorcare, fiind si el un apropiat al noului sef al Mafiei Siciliene. “Este o inscenare. Sigur l-au amenintat pe Valica cu moartea daca spune ceva politiei. Am sa-i spun sa zica adevarul si sa se intoarca in tara”, a sustinut soacra lui Ghionga.
Impresionanta avere a aghiotantul sefului mafiei
In mai va implini 43 de ani. Daca nu se va intampla o minune, Ghionga isi va serba ziua de nastere alaturi de carabinieri. Barbatul s-a nascut in satul Osoi, comuna Sinesti. Pe cand era adolescent, parintii s-au mutat in Podu Iloaiei, in zona cunoscuta sub numele de Henci. De fapt, o ulita prafuita cu niste case pricajite. Cand vorbesti de mafioti, in special de capii Mafiei sau de aghiotantii acestora, gandul te duce la opulenta, la bogatii, la vile impozante aparate de garzi inarmate si de caini fiorosi. Caini fiorosi poti vedea si pe ulita din Henci. Dar atat. In capatul ulitei troneaza “vila” aghiotantului mafiot Ghionga. O casa neterminata, ca vai de ea, aparata de un gard pe care orice pala de vant risca sa-l puna la pamant. Garzile inarmate sunt doar cativa copii care se joaca de-a vardistii pe ulita. De la casa lui Ghionga, incepe miristea comunitatii. Alaturi locuieste familia Toderascu, socrii lui Valica Buzila. Soacra acestuia te priveste cu niste ochi suspiciosi. A auzit de necazul ginerului, dar se fereste sa vorbeasca despre asta. Siretenia se face simtita la fiecare vorba.
Taranul s-a cocotat in varful Mafiei siciliene
Valica Buzila a fost considerat de presa italiana ca fiind unul din exponentii de seama ai noii Mafii din Camporeale, nascuta din unirea organizatiilor istorice “San Giuseppe Jato” si “Partinico”. Mai mult, taranul din Osoi a fost etichetat ca fiind aghiotantul noului sef al Mafiei, Giuseppe Lombardo. “Ce mafiot, dom’le?! Valica a plecat in Italia acu’ 6 ani. Si-a luat si sotia, pe fiica-mea. Apoi a luat si copiii. S-a angajat la Lombardo batranul ca vacar. Avea grija de vaci, de oi, de capre”, a sustinut soacra lui Ghionga. Numele lui Buzila a fost legat de presa italiana de asasinarea, pe 23 decembrie 2012, a lui Giuseppe Billitteri, un oponent al reorganizarii teritoriale a noii grupari mafiote, avand legaturi de sange cu Sergio Damiani, om de onoare al familiei mafiote din Monreale. De altfel, Billitteri era considerat capul Mafiei siciliene. “Nu este adevarat, dom’le. Cand l-a omorat pe ala? A, acuma, de curand. Nu stiu nimic. Eu stiam ca au fost probleme legate de droguri, de animale. Nu cred ca ginere-miu a omorat pe cineva. E un baiat cuminte, a pocait, om credincios”, a spus soacra lui Ghionga, uitandu-se chioras pe sub sprancene. Mihai Toderasu, socrul ieseanului, pare a sti mai multe. “Eu am fost de vreo 6-7 ori in Italia. Am toti baietii acolo. Un frate de-al lui Valica a muncit la Lombardo. Cand am fost odata acolo, am simtit ca ceva este in neregula cu italianul. I-am spus fratelui lui Valica sa plece de la ala, sa-si caute de lucru in alta parte. Frate-su a plecat, dar Valica a ramas la italian. De vreo cateva ori a zis ca nu mai sta, dar venea italianul la el si ii spune ca il impusca, daca nu vine la munca. Dubios omul”, a povestit Toderascu. Un fost coleg de scoala gimnaziala a spus ca Ghionga era un copil linistit, nu prea bun la invatatura, dar nici bataios. La biserica din Henci mai toti il stiu ca fiind la locul lui, om muncitor. In Italia este considerat “pericoloso”.
Vacarul din Montelepre risca ani grei de inchisoare
Sotii Toderascu au declarat ca ginerele lor este arestat la domiciliu, nu in arestul carabinierilor. “Nu are voie nimeni sa mearga la el, cu exceptia sotiei si a celor 9 copii ai lor. Nu are voie sa vorbeasca cu nimeni decat cu sotia si copiii. A angajat o avocata din Italia, dar mai multe nu stim”, au incercat cei doi soti sa starneasca simpatia opiniei publice. Valica Buzila a ajuns in Peninsula in urma cu 7 ani. Omul a obtinut rezidenta in Montelepre, orasul unde s-a angajat la Lombardo, noul sef mafiot. Luna viitoare, socrii lui Ghionga vor merge in Italia. “Mergem la nunta unui fiu de-al nostru care lucreaza tot acolo, in Italia. Atunci vom afla mai multe despre Valica si ce a facut el”, au spus sotii Toderascu. Inainte de inchiderea editiei, am fost contactati de sotia lui Ghionga. “Sotul meu nu este acuzat de crima. Este acuzat de furt de vaci. Carabinierii au ascultat telefoanele celorlalti si apare si numele lui. Daca veti asculta discutiile telefonice, Lombardo ii cere sotului meu o funie. Valica il intreaba pentru ce ii trebuie, iar Lombardo ii spune ca nu-i treaba lui. Cand au venit carabinierii, l-au luat de acasa. Vinerea trecuta a avut doua runde de audieri la judecatori. Sotul meu este singurul care are arest la domiciliu. Ieri, l-au eliberat si pe primarul Giacomo Tinervia. Vinerea asta, Valica are termen la proces. Eu cred ca nu il vor mai acuza de nimic. Nu este bagat in Mafie, nu este aghiotantul nimanui. Este o mare greseala”, a declarat Elena Buzila.

Sursa Bzi.Ro

Elicopterul SMURD a preluat dintr-o pădure din Iaşi un bărbat strivit de un copac

Un barbat de 40 de ani a fost strivit de un copac taiat într-o padure aflata între localitatile iesene Madârjac si Sinesti. Elicopterul SMURD a fost trimis în jurul orei 14:00 sa preia victima. Barbatul, Felix Bartic, este inconstient, în stare foarte grava.


Sursa ziarelive.ro

Se salvează primarul, dar cade viceprimarul?

Viceprimarul din Sinesti s-a ales cu dosar penal, dar a scapat în mod surprinzator de acuzatiile de coruptie. S-ar fi constatat ca primarul, pentru câstigul caruia vicele falsificase semnaturi, nu avea cunostinta despre falsurile grosolane facute de mâna sa dreapta.
Curtea de Apel Iasi a pus ieri punct dosarului în care viceprimarul din Sinesti, Dumitru Carcea, era acuzat de fapte de coruptie. Judecatorii au mentinut sentinta primei instante, achitându-l pe Dumitru Carcea, de 46 de ani. Functionarul va trebui totusi sa achite o amenda administrativa de 1.000 de lei. Viceprimarul a fost acuzat de procurorii Directiei Nationale Anticoruptie de participatie improprie la folosirea de acte false care a avut ca rezultat obtinerea de fonduri europene. Lui Dumitru Carcea i s-a imputat ca ar fi contrafacut semnaturile a 18 crescatori de animale într-un tabel nominal, pentru a-l mandata pe soferul primariei Sinesti sa obtina o finantare europeana. Judecatorii au considerat ca fapta lui Dumitru Carcea nu reprezinta gradul de pericol social al unei infractiuni si l-au achitat de fapta penala, acordându-i însa o amenda administrativa de 1.000 de lei. Cel care a obtinut fondurile europene în baza tabelului întocmit de fostul viceprimar nu ar fi avut cunostinta despre fapta acestuia, au mentionat procurorii. APIA a acordat în 2008 aproape 200.000 de lei din fonduri europene, bani aferenti campaniei agricole din acel an. Suma a fost folosita pentru cumpararea unui buldoexcavator si pentru achitarea facturilor aferente pasunii. La audieri, Carcea a recunoscut ca el a întocmit acel tabel nominal, însa a negat ca ar fi falsificat semnaturile.

Sursa ziarelive.ro

miercuri, 10 aprilie 2013

Tanar lovit de cal in Comuna Sinesti


Pe data de 31 martie pe terenul de sport din comuna Sinesti a aterizat un elicopter SMURD fiind chemat de urgenta pentru a lua un tanar de 20 de ani din Sinesti  lovit grav in zona fetei de un cal, din spusele localnicilor tanarul incerca sa potcoveasca un cal acesta speriindu se la lovit in zona fetei provocandu i grave leziuni. La preluarea echipajului SMURD tanarul Victor Iordachescu era in stare de inconstienta de aceea a fost transportat de urgenta la spitalul de urgente IASI.






Sursa http://satstornesti.blogspot.it/

duminică, 24 martie 2013

Copil otravit in Italia adus in Podu Iloaiei




• Ieri au ajuns in Romania iesenii din Italia, care au fost victimele unei maini criminale • Acestia au sosit pe Aeroportul din Bucuresti impreuna cu trupul neinsufletit al propriului copil • Sebastian, in varsta de 5 ani, a murit in Spitalul din Messina, dupa ce a mancat bomboane injectate cu pesticid • Iesenii au decis sa-si inmormanteze copilul in cimitirul din Podu Iloaiei
Familia din Podu Iloaiei a ajuns in tara, impreuna cu trupul neinsufletit al copilului otravit in Italia. Sfasiati de durere, iesenii nu au crezut ca vor trece prin astfel de clipe. Nici in cel mai negru cosmar nu si-au imaginat ca vor pleca in Italia pentru o viata mai buna si se vor intoarce in tara cu trupul neinsufletit al propriului copil. Astazi, trupul copilului va fi inmormantat crestineste in Podu Iloaiei, locul in care au trait multi ani ca o familie fericita si unita. Sebastian, in varsta de numai cinci ani, a murit in urma cu cateva zile pe patul spitalului din Messina. Dupa o lupta crancena pentru supravietuire, copilul a fost doborat de substanta toxica, care i-a afectat mai multe organe. Monica Tache si Daniel Lupascu erau stabiliti de mai multi ani in Italia, unde munceau in agricultura. In urma cu cateva luni, acestia au reusit sa-si aduca si cei trei copii aproape de ei. Familia ieseana a fost tinta unei maini criminale, chiar pe data de 8 martie, cand au primit bomboane si portocale injectate cu pesticid. Parintii lui Daniel Lupascu, din Scobalteni, au refuzat sa vorbeasca despre tragedia care s-a abatut asupra nepotilor, fiind profund indurerati de moartea lui Sebatian.

Otraviti cu pesticid din cauza geloziei
In urma cu cateva zile, tatal iesencei scotea la iveala o ipoteza socanta, care ar fi declansat intrega drama. Vasile Tache, din localitatea ieseana Osoi, comuna Sinesti, a dezvaluit ca la mijloc ar fi gelozia unui iesean. "Nevasta mi-a zis ca banuiesc un italian, gelos din fire. Nu pot spune ce s-a intamplat acolo, dar sacosa a fost pusa la usa de o mana criminala. Asa este mereu printre straini, mai degraba ramaneau acasa si mancam toti acelasi colt de paine. A fost un plan sa-i omoare pe toti. Mi-i aduceau acasa in sicrie pentru ca au plecat sa faca un ban... Nu mai pot dormi si nu am liniste pana nu se gaseste criminalul", spunea in urma cu cateva zile Tache Vasile.
Iesenii nu erau pregatiti sa se intoarca in tara, neavand bani pentru a-si aduce copilul in sicriu. Comunitatea de romani din Italia, mobilizata de un preot ortodox roman, a ajutat familia pentru a strange banii necesari pentru a ajunge la Podu Iloaiei. Si primarul din Naro a dat o mana de ajutor familiei. Ceilalti doi copii sunt in afara oricarui pericol, avand o evolutie favorabila, dupa cum transmit medicii italieni. Din nefericire, micutul Sebastian s-a intors la casa parinteasca mult mai devreme, de unde va fi depus in cimitirul din Podu Iloaiei. Familia indoliata nu isi explica motivul pentru care au ajuns sa-si ingroape copilul, dupa ce a mancat bomboane cu insecticid. Cert este faptul ca atacul a fost indreptat catre intreaga familie, analizele din laborator confirmand ca toate produsele din sacosa au fost otravite.

duminică, 10 februarie 2013

O ieseanca s-a trezit cu o clama de par in stomac



O femeie de 26 de ani a ajuns pe patul spitalului din cauza unui accident banal. Florina N., din localitatea ieseana Sinesti, a fost adusa la urgente cu o clama de par in stomac. Ieseanca isi aranja parul in oglinda si se ajuta de cateva clame de par pentru a-si fixa cocul. Aceasta tinea intre buze clamele, iar intr-un moment de neatentie a inghitit una din ele. La inceput, tanara s-a panicat, dar nu a crezut de cuviinta ca trebuie sa apeleze la serviciile medicale. Dupa cateva ore, femeia a inceput sa resimta efectele corpului strain din organism si a decis sa se prezinte la medic. Acestia  au constatat ca respectiva clama a trecut de stomac si sunt necesare investigatii mai amanuntite. "La Unitatea de Primire Urgente Iasi (UPU) a ajuns o tanara de 26 de ani, care prezenta o ingestie accidentala a unui obiect metalic. Corpul strain s-a dovedit a fi o clama de par. Pentru ca s-a constatat trecerea obiectului metalic din stomac spre intestin, pacienta va necesita o endoscopie", a precizat dr. Gabriel Perianu, medic primar de urgenta in cadrul Spitalului Sf. Spiridon Iasi.  Cu ajutorul endoscopiei, medicii vor extrage obiectul strain din intestinul tinerei si pot observa eventualele inflamatii la nivelul tractului digestiv-superior.
Sursa : Bzi.ro

Pensionar din comuna Sinesti pedepsit pentru nerespectarea unei sentinţe


Un pensionar din localitatea Sinesti a fost pedepsit de judecatori, dupa ce a fost acuzat ca a ignorat o sentinta.
Magistratii din cadrul Judecatoriei Iasi au decis ieri condamnarea lui Pavel Buzila (72 de ani) la trei luni de închisoare, cu suspendare, pentru nerespectarea unei hotarâri judecatoresti.
Pensionarul a ajuns în vizorul anchetatorilor la sesizarea reprezentantilor Regiei Nationale a Padurilor (RNP).
Conducerea RNP s-a plâns ca sateanul nu îi lasa pe angajatii institutiei sa foloseasca o suprafata de padure pe care a câstigat-o în instanta. Oamenii legii au stabilit ca, pe data de 25 mai 2010, un executor judecatoresc a venit în sat pentru a încheia actele de predare a terenului, însa batrânul a refuzat sa le semneze.
Potrivit procurorilor, acesta nu le-ar fi permis angajatilor RNP sa-si faca treaba. Buzila a sustinut ca padurea este mostenire de la parintii sai.
flacaraiasului.info


duminică, 27 ianuarie 2013

Padurar judecat pentru refuz in vederea recoltarii unor probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei


Un padurar de la Ocolul Silvic Podu Iloaiei a fost trimis in judecata, ieri, de procurorii de la Parchetul de pe langa Judecatoria Iasi, pentru comiterea infractiunii de refuz in vederea recoltarii unor probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei. Iulian Lupu, de 36 ani, a fost prins de politisti pe o strada din municipiul Iasi in timp ce conducea in stare de ebrietate un autoturism Dacia 1310. Acesta tocmai cumparase o masina de la un barbat din Sinesti si de fericire ca a reusit sa o achite, a baut toata ziua cu prietenii sai. In jurul orei 15.20, a fost oprit pe strada Arcu, la un control de rutina al politistilor de la Rutiera. Abia putea sa vorbeasca, de beat ce era.
"Intrucât inculpatul prezenta halena alcoolica si avea un limbaj incoerent, acesta a fost testat la ora 15:29 cu aparatul alcooltest, rezultând faptul ca avea o concentratie de 0,87 mg/l alcool pur în aerul expirat. Dat fiind acest rezultat, lucratorii de politie l-au condus pe inculpat la spital, pentru recoltarea probelor biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. La spital, inculpatul Lupu Iulian a refuzat recoltarea probelor biologice de sânge, aspect consemnat si de catre medic, cu toate ca i s-a adus la cunostinta faptul ca acest lucru constituie infractiune", au precizat oamenii legii. La audieri a declarat ca a sperat ca va scapa mai usor, daca refuza sa dea sange pentru stabilirea alcoolemiei